VIDEO. Doi sergenți au fost inculpați în cazul soldaților americani care au urinat pe cadavrele unor afgani

VIDEO. Doi sergenți au fost inculpați în cazul soldaților americani care au urinat pe cadavrele unor afgani
Publicat: 26/09/2012, 14:32
Actualizat: 29/07/2014, 18:28

Doi sergenți din corpul pușcașilor marini americani au fost inculpați pentru presupusa implicare în scandalul provocat de o înregistrare video publicată pe Internet, în care patru militari urinează pe cadavrele unor afgani, a anunțat luni Pentagonul, citat de AFP, scrie Mediafax. Sergenții vor compărea, astfel, în fața Curții marțiale.

Anunțul acestor inculpări de către justiția americană, la o lună de la sancțiunile administrative aplicate altor trei soldați, intervine în timp ce lumea musulmană este zguduită de un val de proteste antiamericane, după difuzarea pe Internet a unui film denigrator la adresa islamului, realizat în Statele Unite.

Cei doi sergenți, Joseph Chamblin și Edward Deptola, sunt acuzați pentru implicarea lor în cazul cadavrelor talibanilor și pentru că au „apărut în fotografii neautorizate cu victime umane”, a subliniat corpul de elită al armatei americane într-un comunicat.

Inculpații aparțin unei unități de trăgători de elită ai batalionului 3 din al doilea Regiment al pușcașilor marini, cu baza la Camp Lejeune (Carolina de Nord, sud-est).

Justiția militară susține mai ales că soldații au eșuat în misiunea lor de îndrumare a pușcașilor marini aflați sub comanda lor, dar îi acuză și de distrugerea abuzivă a locuințelor localnicilor și utilizarea neautorizată a armelor de foc, inclusiv a lansatoarelor de grenade.

Faptele care au stat la baza inculpării au avut loc în 27 iulie 2011, în cadrul unei operațiuni împotriva insurecției talibane dintr-un district din Helmand (sud-vestul Afganistanului), însă nu au fost făcute publice până în 11 ianuarie, odată cu apariția pe Internet a unei înregistrări video.

În acest video, patru soldați tineri urinează, râzând, pe cadavrele însângerate a trei afgani. Imaginile au făcut înconjurul lumii și au îngrozit principalii responsabili politici și militari americani, care au condamnat acțiunile militarilor americani.

Secretarul de stat Hillary Clinton și-a exprimat mâhnirea față de imaginile apărute pe Internet și a declarat că faptele soldaților contrazic valorile americane și standardele de comportament impuse personalului militar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Cum îmbunătățești semnalul Wi-Fi. Locul din locuință unde modemul are cel mai bun randament
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×